Navigate / search

Luna martie alături de NRCC și BlueAlliance

Până să am ocazia să particip la evenimentele organizate de NRCC așteptările mele de la “networking” erau puțin diferite. Am învățat și înțeles însă că cel mai important este să ai un cadru unde poți să te apropii de oameni și să vezi cum poți tu să le vii în ajutor înainte să știi cum te pot ajuta ei pe tine.

Fondată în anul 2006, Camera de Comerț Româno-Olandeză (NRCC) este una dintre cele mai active camere bilaterale, având ca obiectiv major promovarea relațiilor comerciale dintre cele două țări. NRCC facilitează crearea de noi conexiuni și parteneriate de afaceri între membrii săi.

WebDigital face parte din NRCC din anul 2017 și cred că acest lucru ne-a ajutat. Am participat la evenimentele organizate unde am întâlnit oameni deschiși, interesați de dezvoltarea de relații noi. Am găsit oportunități pentru creșterea afacerilor în cadrul comunității.

Alături de cei implicați în NRCC am susținut și training-uri, ultimul fiind în cadrul knowledge center-ului, cu denumirea ”Connecting B2B Customers to Brands”, unde tema a fost digital marketing. Am venit cu câteva sfaturi legate de felul în care trebuie gândită investiția bugetului de marketing online, despre cum poți stabili o relație sănătoasă cu furnizorii și consultanții.

Un alt “trib” din care mă bucur că fac parte este BlueAlliance. Aceasta este o rețea de agenții independente de top în marketing digital din regiunea CEE. Principiul pe care se bazează toate agențiile partenere este acela că toate acțiunile de marketing ar trebui să fie localizate și nu doar traduse, ci adaptate la contextul local, mai ales pentru regiunea Europei Centrale si de Est.

Pentru a face acest lucru, ne-am adunat câteva agenții independente care au fost validate de către clienții și partenerii lor, inclusiv de către Google, că oferă servicii de calitate.

La începutul lunii martie am reprezentat agenția WebDigital la întâlnirea cu celelalte agenții membre BlueAlliance, în Budapesta. Unul din obiectivele acestor întâlniri este să ne cunoaște mai bine, iar de data asta s-au mai alăturat alianței încă 4 agenții din Slovenia, Republica Cehă și Slovacia.

Pe lângă asta, am înființat board-ului director, care s-a ales prin vot și din care fac și eu parte 😉

De asemenea, am stabilit să avem o ofertă de servicii unitară dar specifică fiecărei regiuni, am discutat strategii de dezvoltare și creștere a alianței și am planificat acțiunilor ce urmează, dar și strategia de comunicare comună pe piețele locale.

Citește mai multe și aici pe blogul WebDigital și rămâi pe fază!

Ionut Munteanu