Navigate / search

Trei tipologii. Invinsi, luptatori si invingatori.

Share on Facebook0Share on LinkedIn0Tweet about this on TwitterShare on Google+0

Educatia ne-a invatat ca daca ai realizat ceva de care esti mandru, daca ai implinit un obiectiv prestabilit, daca ai respectat regulile moralei sociale, daca ai facut bine mai mult pentru altii decat pentru tine, atunci cu siguranta este un invingator.

Suntem oare frustrati cand privim spre aurarii ce achita cash cateva tone de fiare de marca. Cred ca suntem doar tristi pentru o tona de nedreptate, ne infuriem si ne denaturam stabilindu-ne obiective similare celor care, la rece, ne provoaca lehamite si sila.

Si totusi, de ce cel mai destept dintre romani nu are cea mai frumoasa masina, cea mai spatioasa casa, cea mai frumoasa si iubitoare sotie, copii sanatosi, un job unde este respectat sau o afacere care ii merge pentru ca este serios.

Valoarea este pentru cei lipsiti de frustrati s-ar crede, caci daca cei care gandesc cu spiritul unui adolescent istet sunt frustratii, cei care au gramezile de fiare si se scalda in aparente si baloane de sapun sunt cu siguranta linistiti si lipsiti de frustrari, caci daca frustrarea este generata de imposibilitatea de a plati cash ceea ce platesti in 60 de luni cand castigi 2 sau chiar 3 tone de portocale in bani pe luna.

Cine sunt atunci invinsii si invigatorii? Sunt cei care sunt nefrustrati invingatorii si cei frustrati invinsii. Daca asta este adevarat atunci cu siguranta trebuie sa fie si un loc pentru cei care nu au renuntat sa creada ca lucrurile valoroase pot fi completate de cateva tone de fiare de marca, lipsiti de ipocrizia renuntarii, cu spiritul deschis si fara cute de nesimtire. Acestia din urma sunt altfel decat cei invinsi dar nu sunt inca invigatori.

Cred ca acestia sunt luptatorii, ei sunt o actiune inceputa undeva in trecut si inca neterminata in prezent care va continua cu siguranta in viitor.

Dati click pe reclamele platite ca sa pot sa platesc cateva kg de fiare. (asta cred ca poate fi considerata o gluma, din singurul motiv ca ar trebui sa dati semnificativ de multe clicuri pentru a ajunge la 1 kg de fiare)

Share on Facebook0Share on LinkedIn0Tweet about this on TwitterShare on Google+0

Ionut Munteanu

Comments

Tamara

Buna
Sunt multe de spus. Nu ma simt nici frustrata, nici invidioasa pe cei care au mai mult decat mine din punct de vedere material. Sa spunem ca destinul le-a oferit aceasta sansa. Chiar crezi ca sunt mai fericiti? Te inseli.
Din pacate in ultimul timp prostia si-a dat mana cu bogatia, iar cei care guverneaza ‘prostia’ au iesit in frunte, precum paduchii.
Daca ai timp sa te mai uiti pe la TV, ai sa vezi ca se duce o masiva campanie de indobitocire a oamenilor. Daca ajungi sa te enervezi pe ei, inseamna ca deja sunt “cineva”. Cel mai bine este sa-i ignori si vor disparea in cele din urma, precum un cosmar.
Pe lumea asta mare si totusi atat de mica sunt multe lucruri demne de luat in seama si de vazut.
Toate cele bune

varsu lu jianu

parerea mea conteaza!

tecnoservice equipment

Frustrat sunt cateodata pentru ca asa erau si ai mei pentru probleme ce nu ii prea afectau. E greu sa scapi de gandireaa asta daca ti s-a inoculat de mic?

Olivian BREDA

E o lupta in Romania de azi a non-valorilor care urasc sa fie puse pe acelasi plan cu valorile.

Daca ar trebui de fapt sa ne uitam la ele cu admiratie, noi ne uitam cu ura si suparare.

Si asta e pacat.

PS: Hai sa iti dau un bug. 😛

Intra pe blogul tau, delogheaza-te, deschide 5 mesaje in taburi in FireFox. Incearca sa scrii ceva si cand scrii codul de securitate vezi ce zice. Hint: iti va da eroare, pentru ca e un singur cookie al captcha-ului, nu sunt mai multe.

Ti-as reocmanda sa citesti mai multe despre un plugin antispam pe care il am eu pe fii eficient (ceva cu Math):
http://fiieficient.com/2009/04/ce-plugin-uri-wordpress-as-pune-eu-pe-un-blog-nou-lansat/

Andreea

In viata trebuie sa stii sa te impui pentru a fi invingator.