Navigate / search

Zilele Marketingului a ajuns la a 8-a ediție (la Cluj)

Share on Facebook3Share on LinkedIn0Tweet about this on TwitterShare on Google+0

Zilele Marketingului a ajuns la a 8-a ediție și aduce un nou suflu pentru studenții pasionați de marketing. Bastionul Croitorilor va fi cucerit, între 21 Mai și 23 Mai, de cei mai buni specialiști din marketingul local și național.

Zilele Marketingului este un concept gândit și organizat de Asociația Studenților secție de Marketing (cunoscută sub acronimul ASM) de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Într-o piață în continuă schimbare, se observă nevoia unei mai bune înțelegeri a noilor tendințe, în special migrarea consumatorilor spre mediul online.

”Anul acesta avem trei zile de conferințe, dezbateri și workshop-uri pe o serie de teme de actualitate din sfera marketingului, toate susținute de specialiști în domeniu. Un total de 11 speakeri ne vor împărtăși experiența și viziunea lor despre noile tendințe ale pieței, iar peste 150 de studenți pasionați de marketing le vor sorbi fiecare cuvânt. Este o ocazie excelentă de a participa gratuit la unul dintre cele mai vechi evenimente de marketing din Cluj-Napoca.” a declarat Elena Ciupercă, Project Manager.

Zilele Marketingului 2013 încep în data de 21 Mai și durează până în 23 Mai. Locația de desfășurare a evenimentului este Bastionul Croitorilor. Participarea la eveniment este gratuită, însă este nevoie de completarea unui formular care se găsește pe site-ul oficial www.zilelemarketingului.ro.

Share on Facebook3Share on LinkedIn0Tweet about this on TwitterShare on Google+0

Ionut Munteanu